DESPRE

​

Prinţul Mîşkin, personajul principal din romanul lui F.M. Dostoievski, suferă de epilepsie, iar boala l-a ţinut departe, ani de zile, de oameni şi de natură. Când ajunge la un spital din Elveţia, se retrezeşte în sfârşit la viaţă, cu o conştiinţă nouă şi luminoasă a lumii care îl înconjoară.
Ca într-un soi de experiment, Dostoievski îl trimite pe acest om naiv şi „pur“, care crede că „frumuseţea va salva lumea“, înapoi într-o Rusie a unei nefericite umanităţi, disperată şi nesigură de propriul destin. Candoarea fragedă a lui Mîşkin schimbă relaţiile dintre bărbaţii şi femeile pe care îi întâlneşte, dar reţeaua acestor relaţii îl cuprinde şi pe el, până la sufocare. Dostoievski ne face să fim părtaşi la acest experiment eşuat, ca şi când noi înşine am fi subiecţii lui, fiinţe umane care nu suntem capabile să vedem nimic în afara propriei noastre condiţii, prizoniere ale propriei noastre mediocrităţi.
Încercarea de a crea un spectacol de teatru pornind de la un roman de anvergură precum Idiotul, fără să îi trădezi sensul sau povestea, a fost o călătorie extraordinară şi complexă – posibilă numai prin dăruirea actorilor şi a întregii echipe. Şi, dacă am trădat, inevitabil, romanul, cred că tocmai această trădare a făcut să fie posibil să îi rămânem fideli: să explorăm întâlnirea dintre Mîşkin, un naiv venit din afară, cu o lume care nu vrea să fie salvată.

Anna Stigsgaard