top of page
Iarna de John Fosse
REGIA: MIHAI MĂNIUȚIU
SCENOGRAFIA: Adrian Damian
LIGHT DESIGN: Cristian Șimon
MUZICA: Mihai Dobre, Ana-Teodora Popa
COREGRAFIA: Andrea Gavriliu
PRODUS DE: Teatrul C.I. Nottara, București, 2016;
https://www.nottara.ro/repertoriu/iarna/
FOTO CREDIT: Adi Bulboacă
DESPRE
„Sper să nu obosesc nicicând să-mi arăt predilecţia pentru un teatru care farmecă şi care ştie să înnobileze iluzia ‒ să-i confere prestigiul ontologic al viziunii.
Spectacolul Iarna, inspirat de magistralul text al lui Jon Fosse, este, dacă vreți, un spectacol-manifest, în care nu ezit să dau un corp fantomelor pe care intuiția mea (un fel de „a doua vedere” a mea) le vede constant, în viața de zi cu zi.
Suntem, fiecare dintre noi, dubli, și corpul dublului nostru fantasmatic/fantomatic are tot atâta putere asupra spiritului nostru, cât și corpul nostru din carne și oase.
Fiind aproximări fulgurante ale nevăzutului, fantomele noastre devin credibile, în teatru, doar atunci când instaurează între noi şi spectrul lor fizic un raport de înaltă intensitate. În teatru, numai ceea ce este intens este şi verosimil.
Pentru că suntem oglinzi ale lumii, dar oglinzi care se răzvrătesc. Irealitatea e însăşi măduva din coloana vertebrală a ceea ce numim realitate. Iar fantasmaticul nu e reversul, ci coagulantul realităţii din jurul nostru.
Actul scenic nu e o oglindire a realităţii, ci o radiografie metafizică a ei.”
Mihai Măniuțiu
bottom of page